Când începea să viseze, sunetele hipnotizante o făceau să deschidă prima ușă. Străbătea încăperile uriașe, sufocate de draperii sângerii din brocart greu, una după alta, într-o goană disperată. Același miros înțepător de mosc și tămâie. Într-un târziu, ajungea la destinație. Abia peste 20 de ani, bărbatul care cânta la pian își va întoarce fața și îi va spune să se arunce în abisul ce se căsca urât între ei. S-a supus fără crâcnire, însă viața trecuse deja pe lângă ea. N-a mai visat niciodată...
Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.
